Review Spigen Rugged Armor – husa smartphone

Nu-i nici un secret ca suntem fani OnePlus. Asa ca cei de la MilitaryGrade.ro ne-au trimis cate o husa Spigen Rugged Armor pentru cele 2 telefoane: OnePlus 3 si OnePlus 5. Asa ca m-am gandit …

Nu-i nici un secret ca suntem fani OnePlus. Asa ca cei de la MilitaryGrade.ro ne-au trimis cate o husa Spigen Rugged Armor pentru cele 2 telefoane: OnePlus 3 si OnePlus 5.

Asa ca m-am gandit sa facem un mic video si text review, mai ales ca imi plac husele mai putin ‘flashy’. Video mai sus, text mai jos 🙂

 Ambalaj si aspect

Husa vine invelita intr-o folie alba, intr-o cutie neagra cu portocaliu. Pe cutie este bine evidentiat modelul pentru care este construita husa precum si alte detalii esentiale (cod produs, poza cu telefonul pentru care este husa imbracat in ea, culoarea husei).

Noi avem varianta pe negru. Husa arata foarte bine, este foarte slim si eleganta. Probabil cel mai ok mi se pare grosimea ei, comparand-o cu o husa Otterbox pentru OnePlus 3, care era destul de groasa. Are mici insertii de textura de carbon, dar nimic deranjant sau prea flashy. In afara de aceste texturi, avem de-a face cu un negru cauciucat, care nu ‘absoarbe’ amprente.

Butoanele sunt de asemenea negre, nu sunt scoase prea mult in evidenta deci nu avem riscuri prea mari de a le apasa din greseala.

Mai jos niste poze facute de noi, si cele standard, de pe site-ul Spigen.

 Feature-uri si material

Ce specificatii poate avea o husa de smartphone? Multe chestii cu care cei de la Spigen se ‘lauda’ pe site-ul oficial sunt lucruri la care te-ai astepta sa fie din start asa, si sa nu mai fie nevoie sa le mentionam. Dar na. Trebuie zise.

Specificatii Spigen Rugged Armor:

  • Construita din TPU flexibil rezistent la amprente (confirm, nu raman amprente);
  • Taieturi precise care se potrivesc perfect (intr-adevar sunt foarte ok taieturile, nu am observat reziduuri de material sau orice alta problema);
  • Ridicaturi care protejeaza ecranul si camera – foarte utile si suficient de mari;
  • Absorbtie de socuri din orice directie, datorita potrivirii perfecte (pai… da);
  • Slim – chiar este;
  • Tehnologia Air Cushion in fiecare colt si un pattern de tip panza de paianjen pentru a absorbi socurile mecanice cat mai efcient;
  • Butoane care se apasa usor (intr-adevar butoanele se apasa superb, ofera un feedback foarte bun… cred ca printre cele mai ok din cate am vazut);
  • Protectie Mil-Grade, testata la cazaturi de la 48 inch, de 26 de ori. Adica de la 1.2 metri. Suna bine.
  • Dimensiuni: 3.1 x 6.3 x 0.4 inch (adica 7.87 x 16 x 1.01 centimetri. E chiar ok!)

Evident ca dimensiunile vor varia in functie de modelul pentru care este achizitionata husa. Ca si chestie interesanta, pentru OnePlus, husa vine cu gaura la sliderul de profile.

Materialul se simte bine in mana, si dupa cateva ore de butonat nu  te incomodeaza si nici nu iti da impresia ca ai transpira. Grip-ul este bun chiar si cand esti ud pe mana.

Ca si rezistenta nu pot sa ma pronunt exact. Avem husa de cateva saptamani si nu am avut probleme. Am mai scapat telefoanele din greseala, dar nu cred ca de la distante mai mari de 40cm (pe beton/parchet)… n-am avut probleme, speram sa nici nu avem. Partea buna este ca nu se observa julituri pe suprafata husei, cand a cazut pe beton, deci la o prima impresie pare sa fie rezistenta.

Telefoanele au tot fost scoase din huse si nu am observat vreo tendinta de a se labarta materialul husei. (lucru care nu il pot spune despre Otterbox pentru OnePlus 3)

 Concluzii Spigen Rugged Armor

Se simte ca o husa premium, de calitate. Arata elegant si pare sa protejeze bine telefonul. Pentru mine cel mai mare plus a fost grosimea. La celalte huse ma deranja acest aspect, deoarece chiar incepea sa se simta ca o caramida telefonul. (exagerez, dar nu era atat de placut sa ‘butonezi’ pe telefon si nici foarte estetic)

Apreciez de-asemenea faptul ca husa arata elegant si probabil pe viitor vom merge tot pe mana celor de la Spigen. Fac treaba buna.

Photo of author

Sorin

Scriu, citesc si invat despre diverse lucruri - hardware, software, orice. Fiind oarecum un "Jack of all trades", pur si simplu ador sa stiu câte ceva despre orice.