Cum cumperi o sursa pentru PC?

In acest articol vom discuta despre toate lucrurile pe care trebuie sa le ai in vedere atunci cand cumperi o sursa (in engleza, PSU – Power Supply Unit) pentru PC-ul tau. Fie ca acum iti …

cum cumperi o sursa pc

In acest articol vom discuta despre toate lucrurile pe care trebuie sa le ai in vedere atunci cand cumperi o sursa (in engleza, PSU – Power Supply Unit) pentru PC-ul tau. Fie ca acum iti alegi piesele pentru noul tau PC sau faci un upgrade.

Atentie! Ma refer la sursele ‘normale’. Cele pe care le gasesti in magazinele online. Unele sisteme de brand precum HP, Dell, Lenovo, Fujitsu, etc., folosesc surse cu conectori dedicati. Asta inseamna ca o sursa pe care o iei de pe PCgarage sau de pe Emag nu va functiona direct cu acel sistem ci vei avea nevoie de adaptori.

De ce sa iti bati capul?

Sursa de alimentare (sau PSU) a unui PC este responsabila cu alimentarea intregului sistem cu energie electrica. Deci am putea spune ca este o componenta destul de importanta.

Pe langa asta, sursa este cea care apara componentele precum procesorul, placa de baza, placa video si restul de fluctuatii de tensiune si chiar si supratensiuni. O sursa de calitate are o sumedenie de protectii incorporate, protectii care de multe ori pot evita un dezastru sau pagube mai mari.

Si nu in ultimul rand, o sursa prost dimensionata, adica prea slaba, chiar daca este calitativa, poate aduce instabilitate in sistemul tau. Adica atunci cand incarcarea creste, PC-ul tau se poate opri sau poate fi instabil.

Nu recomand achizitia unei surse PC folosite sub nici o forma. Indiferent ca este refurbished sau second-hand.

Afla consumul sistemului in W (wati)

Primul si cel mai important pas este sa afli ce putere ar trebui sa aiba sursa din sistemul tau.

Cel mai usor, poti afla folosind un calculator online. Fie unul simplu ca cel de pe petech.ro, sau unul mai avansat ca cel de pe Outervision. Si Seasonic are unul aici.

De obicei, mai adaugi ceva la rezultatul de mai sus. Atat ca marja de eroare dar si preventiv in caz de upgrade pe viitor. Poate mai adaugi 2 placute de RAM. Sau inca un HDD. Sau poate chiar un upgrade de placa video. Ar fi mai lejer sa dai cu 100 de lei mai mult azi, si la anu cand iti schimbi placa video sa nu mai ai treaba cu sursa.

Alte specificatii importante

Specificatiile de mai jos, sunt la fel de importante ca si puterea totala a sursei. Nu sari peste ele!

Rating eficienta

Toate sursele de PC vin cu un rating de eficienta. Standardul este 80 PLUS. Asta inseamna ca sursa este garantat macar 80% eficienta atunci cand functioneaza la 20% inarcare, 50% incarcare, si 100% incarcare. 80% din puterea pe care o trage de la priza ei e transformata in putere folosibila de sistemul tau, iar 20% este disipata sub forma de caldura.

Cele mai intalnite standarde de eficienta sunt:

  • 80 Plus
  • 80 Plus Bronze
  • 80 Plus Silver
  • 80 Plus Gold
  • 80 Plus Platinum
  • 80 Plus Titanium

Ideal, ar fi sa alegi o sursa certificata 80 Plus Gold. Sau mai buna, dar 80 Plus Gold de obicei e raportul ideal intre eficienta si pret. Desi suna tentant sa sari pe o sursa certificata Titanium, preturile sar asa mult incat cei extra 3-8% castigati in eficienta de obicei nu se traduc in economii sesizabile.

Protectii si standarde

Desi orice sursa de calitate include chestiile astea, e bine sa stim dupa ce sa ne uitam, in caz de. 2 minute in plus ne salveaza de o achizitie proasta.

Asa ca vrei ca sursa ta, pe care o cumperi in 2024 sa aiba:

  • OPP (Over Power Protection): Protejeaza sursa de alimentare si componentele PC-ului impotriva situatiilor in care consumul de energie depaseste capacitatea maxima a sursei. Daca puterea trasa depaseste limita specificata, sursa se va opri automat pentru a preveni deteriorarea.
  • OVP (Over Voltage Protection): Aceasta protectie intervine atunci cand tensiunea depaseste un nivel sigur. OVP asigura ca nicio componenta a PC-ului nu este expusa la tensiuni periculos de mari, care ar putea sa le deterioreze.
  • UVP (Under Voltage Protection): Similar cu OVP, dar in acest caz, protectia este impotriva tensiunilor prea scazute. Tensiuni insuficiente pot duce la functionarea instabila a sistemului.
  • OCP (Over Current Protection): Aceasta protectie previne deteriorarea sursei si a componentelor PC-ului datorita unui curent prea mare care trece prin una sau mai multe linii de iesire ale sursei.
  • OTP (Over Temperature Protection): Aceasta este o protectie impotriva supraîncalzirii. Daca sursa sau sistemul devine prea cald, OTP va opri sursa pentru a preveni deteriorarea prin caldura excesiva.
  • SCP (Short Circuit Protection): Protejeaza impotriva scurtcircuitelor, care pot aparea din diverse motive. Daca se detecteaza un scurtcircuit, sursa se va opri pentru a preveni alte daune.
  • Optional, dar ideal: standard ATX 3.0. ATX este un standard international care a tot primit revizii. Cea mai noua versiune, 3.0, iti da siguranta ca beneficiezi de cele mai noi imbunatatiri tehnologice. De asemenea, daca sursa are peste 450W si este ATX 3.0, are si conector 12VHPWR pentru placile video Nvidia cu un consum mare.
  • Desi mai toate sursele noi se conformeaza la chestia asta, e util ca sursa pe care o cumperi sa aiba PFC Activ (Active Power Factor Correction). Nu este legat de protectie ci este o caracteristica a sursei care imbunatateste eficienta energetica si stabilitatea acesteia.

Este posibil ca unele acronime de mai sus sa fie scrise diferit. Dar in mod ideal, le dorim prezente pe sursa noastra.

Form factor

Form factor face referire la standardul de dimensiune al sursei.

Cel mai comun form factor, este ATX. Daca ai un sistem PC desktop cu o carcasa normala, probabil iti trebuie o sursa ATX.

Alternativ, exista si SFX (pentru carcase mai mici) si chiar si TFX pentru carcase mai slim. Mai rar, dar exista si standardul Flex-ATX.

Conectori disponibili

Pe langa conectorii clasici, cum ar fi cel de 24-pin ATX care vine introdus in placa de baza, te intereseaza si:

  • conectorii pentru placa video – PCI-E. In functie de placa video pe care o ai sau pe care vrei sa o cumperi, trebuie sa te asiguri ca sursa are conectorii necesari.
  • suficiente mufe de alimentare S-ATA pentru SSD-uri si HDD-uri.
  • conector 8-pin pentru CPU (toate sursele noi au asa ceva, dar am zis sa mentionez).

Sursa modulara

O sursa modulara iti permite sa conectezi doar cablurile de care ai nevoie. Astfel obtii un interior de carcasa mai bine organizat si imbunatatesti circulatia aerului in carcasa.

De obicei mai usor de gestionat datorita faptului ca poti efectiv sa nu cuplezi cablurile pe care nu le folosesti.

Exista si surse semi-modulare, care au doar o parte din cabluri integrate.

Brand si garantie

Nu e un cliseu, brandul si garantia conteaza. Nu e un lucru dupa care sa ne ghidam orbeste, dar trebuie avute in vedere.

Alege un brand cu o reputatie buna

Indiferent de brand, cauta o recenzie. Preferabil pe bune, nu de la cineva care are obiceiul sa laude orice produs este sponsorizat. Un review facut cum trebuie, e greu de facut la o sursa. Dar iti poate oferi un indiciu bun asupra la ce te poti astepta de la acel model de sursa.

Producatorii mei preferati sunt Seasonic, Corsair si be Quiet!. Sunt preferati din simplul motiv ca nu am avut probleme cu ei inca si de obicei lumea e multumita de ei. Dar mereu am luat modele populare sau care au recenzii bune. Asta nu inseamna ca sunt scutiti de la research – nu as da comanda fara sa dau un Google dupa modelul respectiv indiferent de brand.

Garantie

Poate suna ciudat, dar daca producatorul are tupeu sa ofere 5-10 ani garantie… crezi ca o face fara niste date in spate? Eu cred ca sunt mai validate design-urile componentelor si mai calitative componentele decat in cazul unei surse cu 2 ani garantie. Si de aici si curajul producatorilor sa ofere o garantie mai mare.

Asa ca atunci cand cauti o sura pentru pc-ul tau, uita-te sa aiba o garantie cat mai mare. Din nou, nu e o chestie dupa care sa te ghidezi in mod exclusiv, dar trebuie avuta in vedere.

Alte detalii

Nu atat de importante, dar utile, mai sunt si chestii precum:

  • Zgomot cat mai redus sau functii precum Zero RPM (adica ventilatorul nu se invarte pana la un anumit nivel de incarcare/temperatura);
  • RGB? Ecrane, LED-ur isi alte cele;
  • Culoare;
  • Ventilator: majoritatea vin cu ventilator de 120mm. Sau 135mm. Cateva vin cu 140mm. Tehnic vorbind, un ventilator mai mare inseamna zgomot redus in cele mai multe situatii – nu e diferenta wow dar daca vrei un PC cat mai silentios, ajuta. Deci fugi de sursele cu ventilator de 80mm.

Chestiile astea conteaza si nu prea. Da, Zero RPM la ventilatorul sursei suna bine. Dar cel putin la brandurile calitative… nu sunt chiar atat de zgomotoase ventilatoarele. Iar culoarea sau RGB… hai sa fim seriosi. E o chestie de buget/gust. Nu afecteaza functionalitatea.

Buget si recomandari

Bugetul ideal pentru o sursa PC este… discutabil. Acopera puterea necesara si asigura-te ca este 80 PLUS Gold si continui de acolo filtrarea produselor. Daca sa fie modulara, garantie, brand, etc.

Daca vrei niste recomandari, la diverse praguri de putere, modulare sau nu, uite o lista mai jos. Unele sunt de pe PCgarage, altele de pe Emag.

Concluzie

In concluzie, alegerea unei surse de alimentare potrivita este destul de importanta. Pe langa faptul ca asigura stabilitatea si longevitatea sistemului tau, il si protejeaza de eventuale probleme ce pot surveni in timpul utilizarii.

Sfatul meu este sa aloci suficient buget incat sa cumperi o sursa de calitate, cu recenzii bune, de la un producator cu renume. Si mereu sa cauti un review pe cat posibil… sau macar fa o cautare pe Google ca sa te asiguri ca nu este vreun ‘model probelma’. Se mai intampla.

Daca ti s-a parut util articolul, da-i un share!

Photo of author

Sorin

Scriu, citesc si invat despre diverse lucruri - hardware, software, orice. Fiind oarecum un "Jack of all trades", pur si simplu ador sa stiu câte ceva despre orice.