Sa cumperi un Hard Disk CMR sau un Hard Disk SMR? Care-i faza, ce inseamna acesti doi termeni – CMR si SMR – si cum iti dai seama ce cumperi?
Inainte era usor. Te uitai la capacitate si cumparai. Hai, eventual la rotatii si gama pentru cei mai pretentiosi. Dar acum avem situatii precum CMR vs SMR, producatori cu pagini de produs nu foarte clare, o sumedenie de magazine online care nu afiseaza uneori nici toate specificatiile produsului dapai tehnologia de scriere (CMR sau SMR).
Cei doi termeni (CMR si SMR) fac referire la modul in care datele sunt adaugate (sau inregistrate) pe hard disk. SMR = shingled magnetic recording. CMR = conventional magnetic recording.
PE SCURT: incearca sa cumperi mereu un Hard Disk CMR. Hard Disk-urile SMR desi functioneaza ok si toate cele, de obicei sunt mai incete in multe teste facute de diverse publicatii si persoane independente. Drive-urile SMR sunt mai incete deoarece metoda lor de scriere a datelor se axeaza pe o densitate de stocare mai mare – si unul din minusurile acestei abordari este viteza.
Si inainte sa continuam, da. Producatorii au scos firmware-uri care optimizeaza viteza de scriere si viteza de citire a hard disk-urilor SMR. Desi mai ok decat era SMR la inceputuri, tot nu sunt atat de rapide ca un hard disk CMR in ceea ce priveste viteza sustinuta de scriere/citire.
As alege un hard disk SMR daca ar fi o promotie buna si doar daca stiu ca acel hard disk va fi folosit strict pentru stocare documente, filme, seriale, chestii rar folosite… eventual pe un NAS.
nota: niste exemple de benchmark-uri bune pentru hard disk-uri sunt: Crystal Disk Mark, ATTO Disk Benchmark, HD Tune si chiar si PCMark are ceva teste pentru mediile de stocare.
Cum functioneaza HDD-urile CMR sau PMR
CMR vine de la Conventional Magnetic Recording – adica inregistrare magnetica conventionala.
CMR mai este cunoscut si ca PMR. Care vine de la Perpendicular Magnetic Recording – iregistrare magnetica perpendiculara.
CMR functioneaza aliniind polii elementelor magnetice care reprezinta bucati de date perpendicular pe suprafata discului. Urmele sunt scrise una langa alta fara a se suprapune.
Si din cauza ca capul de scriere este destul de mare in comparatie cu cel de citire, producatorii de hard disk-uri incearca constant sa micsoreze marimea lui, pe cat posibil.
Cum functioneaza HDD-urile SMR?
SMR vine de la Shingled Magnetic Recording. Este o extensie de la PMR, practic avem o densitate mai buna a datelor. Iar acest lucru se intampla din cauza ca scrierea are log prin suprapunerea partiala a urmei scrierii anterioare.
Asta micsoreaza notabil locul ramas dintre doua urme ale procesului CMR.
Astfel, prin suprapunerea partiala a urmelor, obtinem o densitate mai mare din punct de vedere al capacitatii de stocare pe acel disc.
Dar chiar conteaza? Merita sa ma gandesc la un HDD CMR vs SMR?
Pe scurt, conteaza caci vrei cat mai multa performanta per leu cheltuit pe un hard disk nou.
Mai tehnic, modul in care functioneaza un hard disk SMR, are niste minusuri destul de notabile daca ai de gand sa folosesti intens hard disk-ul.
De ce? Pe un hard disk SMR, cand orice data anterior scrisa este editata sau rescrisa, capul de scriere nu va rescrie datele pe urma magnetica existenta deja. Va scrie datele noi pe o parte goala a disk-ului, in timp ce datele vechi vor sta temporar unde erau.
Iar cand hard disk-ul SMR intra in modul idle, adica sta degeaba, isi face singur o reorganizare (‘reorganization mode’). In acest proces, el sterge urmele vechi, cu datele inutile, ca sa fie pregatite pentru o utilizare viitoare.
Asta inseamna ca timpul idle e foarte important pentru un hard disk SMR. De asemenea, daca ai nenorocul sa soliciti atat de mult hard disk-ul incat operatiunea pe care o faci tu sa se suprapuna cu acest proces de reorganizare (care este automat si nu iti dai seama ca se intampla decat prin scaderea performantei), evident vei avea o performanta slaba temporar caci hard disk-ul va face 2 lucrui de-o data.
Cum iti dai seama daca un hard disk este CMR sau SMR?
Unii producatori fac mai usor de aflat daca un HDD e CMR sau SMR, altii mai greu. In orice caz, de obicei nu vezi specificatia asta in magazine online precum Emag sau PCgarage.
Ma voi lega doar de Western Digital si de Seagate, caci sunt cele mai populare.
In ceea ce-i priveste pe cei de la Western Digital, pe homepage-ul lor in sectiunea shop, chiar scrie la ‘Full Specifications’ daca produsul este CMR sau SMR. Perfect.
Dar la Seagate, trebuie de pe pagina produsului, sa descarci PDF-ul ‘datasheet’. Mai bine decat nimic, dar nu tocmai accesibil.
Mai jos ai cele mai des intalnite modele recente, si daca sunt CMR sau SMR. Lista asta a fost ultima oara verificata in 4 mai 2022. Anumite modele ce mai apar s-ar putea sa lipseasca din tabel sau sa nu mai existe altele. Cauta pe site-ul producatorului inainte sa comanzi produsul!
Producator | Model | Capacitate | Tehnologie de inregistrare |
Seagate | Iron Wolf Pro*1 | Oricare | CMR |
Seagate | Iron Wolf*2 | Oricare | CMR |
Seagate | Barracuda Compute*3 | Oricare | SMR |
Western Digital | Purple*4 | Oricare | CMR |
Western Digital | Red Plus*5 | Oricare | CMR |
Western Digital | Red – WD20EFAX | 2 TB | SMR |
Western Digital | Red – WD30EFAX | 3 TB | SMR |
Western Digital | Red – WD40EFAX | 4 TB | SMR |
Western Digital | Red – WD60EFAX | 6 TB | SMR |
*1 = ST4000NE001, ST6000NE000, ST8000NE001, ST10000NE000, ST10000NE0008, ST12000NE0008, ST14000NE0008, ST16000NE000, ST18000NE000, ST20000NE000
*2 = ST1000VN002, ST2000VN004, ST3000VN007, ST3000VN006, ST4000VN008, ST4000VN006, ST6000VN001, ST8000VN004, ST10000VN000, ST10000VN0008, ST12000VN0008
*3 = ST500LM030, ST500LM034, ST1000LM048, ST1000LM049, ST2000LM015, ST3000LM024, ST4000LM024, ST5000LM000
*4 = WD10PURZ, WD20PURZ, WD22PURZ, WD30PURZ, WD40PURZ, WD42PURZ, WD60PURZ, WD62PURZ, WD63PURZ, WD84PURZ, WD102PURZ, WD121PURZ, WD140PURZ
*5 = WD10EFRX, WD20EFZX, WD30EFZX, WD40EFZX, WD60EFZX, WD80EFBX, WD80EFZX, WD101EFBX, WD120EFBX, WD140EFGX
Cand are sens sa cumperi un hard disk SMR?
Sincer, niciodata.
Dar mna, daca il prinzi la un super pret, si eventual pentru un NAS de unde stii ca oricum nu vei sterge des datele… merge.
Bineinteles, nu discutam de diferente dramatice de performanta, incat sa zicem ca un HDD SMR devine inutilizabil daca il stresezi prea mult. Dar de obicei diferenta de pret e modica sau inexistenta. Si pentru 0 lei in plus, ai ceva mai rapid.
Concluzii
In principiu, daca cauti un hard disk nou incearca sa iei un hard disk CMR. Si nu te stresa daca hard disk-ul pe care il cumperi e recomandat pentru un NAS. Va merge ok si pe PC-ul tau. Doar sa ai grija, sa incerci sa iei unul cu 7200 RPM (din nou, nu sunt morbide/inutilizabile nici celalalte cu mai putine RPM, doar ca sunt mai incete). Ca sa fie si rapid. Oricum sistemul de operare iti recomand sa il tii pe un SSD.