Vara achizitiilor? Microsoft cumpara GitHub, Adobe cumpara Magento si Vodafone cumpara UPC Ro

Vara asta se pare ca asistam la niste achizitii interesante. Dupa cum zice si titlul, avem de-a face cu niste giganti, care dupa achizitii vor avea puterea sa faca ceva interesant sau mai putin interesant …

achizitii - microsoft cumpara github - adobe cumpara magento - vodafone cumpara upc

Vara asta se pare ca asistam la niste achizitii interesante. Dupa cum zice si titlul, avem de-a face cu niste giganti, care dupa achizitii vor avea puterea sa faca ceva interesant sau mai putin interesant cu noile ‘jucarii’.

Microsoft cumpara GitHub

GitHub avea de o vreme probleme financiare. Iar faptul ca Microsoft achizitioneaza GitHub poate insemna o schimbare majora in industria software. Multi dezvoltatori folosesc GitHub, fiind o platforma foarte buna prin care se pot colabora si urmari progresul asupra proiectelor in continua dezvoltare.

Sper ca daca se va efectua pana la urma achizitia, Microsoft sa fie bland, si sa inteleaga ca GitHub este destul de tare (pentru utilizatori). Si fie sa aduca ceva cu adevarat util sau sa il lase asa. Macar momentan pana le vin idei bune :))

Adobe cumpara Magento

Magento este una din cele mai puternice platforme de comert online, cu doua variante: open source si enterprise. Evident, cea enterprise fiind varianta platita, cu ceva avantaje versus varianta open source, si orientata catre afaceri mai mari.

Impreuna cu achizitia Magento, am asistat si la lansarea Adobe XD CC sub forma complet gratuita. XD fiind un program destinat designului UX/UI de la concept la prototip pentru site-uri, aplicatii mobile si altele.

Lucrand des pe Magento, sunt curios ce urmeaza. Astept vesti bune mai ales ca, in ultimii ani, Adobe si-a ridicat mult nivelul cu suita software. Illustrator, Photoshop si Premiere sunt mai tari ca oricand.

Vodafone cumpara UPC Romania si alte ramuri din estul Europei

Interesant. Fiind utilizator multumit UPC (atat pentru acasa cat si pe partea de business), sunt curios ce va insemna asta. Pe langa pasul evident, acela de a avea un singur abonament pentru mobil/fix/net/tv.

M-ar incanta ceva precum integrarea UPC Wi-Free si aplicatia My Vodafone. Un fel de aplicatie/functie/infrastructura care sa iti permita sa economisesti trafic 3G/4G sau mai degraba sa profiti de viteze mai mari, in momentul in care esti pe langa un punct Wi-Free. De asemenea, astfel de puncte dedicate, independente de alti abonati ar fi interesante.

Concluzii

Se schimba multe in tehnologie si astfel de achizitii pot avea un impact major asupra functiilor de care avem parte dar si asupra calitatii lor. Hai sa vedem ce se intampla, si sa speram ca achizitiile aduc chestii faine. 🙂

Photo of author

Sorin

Scriu, citesc si invat despre diverse lucruri - hardware, software, orice. Fiind oarecum un "Jack of all trades", pur si simplu ador sa stiu câte ceva despre orice.