Indiferent ca ai deja un sistem si vrei un upgrade sau te uiti dupa componente pentru a-ti face un nou sistem, acest ghid te va ajuta sa gasesti placa video perfecta pentru tine.
In functie de bugetul tau, orienteaza-te conform sfaturilor de mai jos si garantat vei face o achizitie corecta. La sfarsitul acestui articol gasesti niste modele interesante de placi video, in functie de buget.
Idee despre buget: de multe ori intr-un sistem nou, achizitionat pe componente, se aloca aproximativ 30% din bugetul intregului sistem pentru placa video. Astfel un sistem de 3000lei, pentru a mentine un balans intre performanta componentelor, va fi ok probabil daca vine echipat cu o placa video de ~900lei.
Exemple: sistemul Viking de pe PCgarage, alte sisteme de la ei dar si multe build-uri la bugete decente. La rachete e alta discutie.
1. Asigura-te ca placa video noua are loc in carcasa
Unele placi video pot ocupa destul spatiu. Astfel, daca ai o carcasa mica sau medie, asigura-te ca ai spatiu sa montezi noua ta placa video. Evident aceasta problema se aplica placilor video mai scumpe/performante. Un GTX 1050 probabil incape in mai orice carcasa.
2. Verifica daca sursa ta duce un upgrade placa video
Placile video pot ajunge sa consume destul de mult curent. Astfel, verifica rapid ce sursa recomanda producatorul si tine cont de recomandarea lor.
Daca esti gamer serios si/sau te bazezi pe pc destul de mult (lucru), ar fi bine sa ai o sursa certificata 80+ Gold.
Desi de multe ori e ignorata, sa nu uitam ca sursa livreaza curentul catre componente si o sursa instabila iti va crea o gramada de probleme si stres.
3. Ce monitor ai? Si ce rezolutie are? Conteaza!
In functie de joc, rezolutia poate fi un factor destul de important in ceea ce priveste performanta obtinuta de o placa video.
Cum afecteaza rezolutia FPS-ul? Desi nu este un fenomen liniar, adica daca dublezi rezolutia nu inseamna ca injumatatesti FPS-urile, in multe jocuri performanta unei placi video devine tot mai slaba (din punct de vedere al FPS-urilor) cu cat creste rezolutia.
Exemplu: daca un GTX 1050 scoate un FPS decent in GTA V la o rezolutie FullHD, fii sigur ca la 4K FPS-ul va avea o valoare mai mica. Acelasi lucru se aplica si la alte schimbari de rezolutie.
Astfel, devine important ce monitor ai sau iti cumperi, atunci cand te uiti dupa o placa video.
Daca vrei un monitor 4K, dar o placa video de buget, sa nu ai pretentii la performante bune in jocurile noi.
SFAT: cauta benchmark-uri cu placa video dorita, la rezolutia monitorului tau, preferabil in jocuri similare cu ce vrei tu sa joci.
4. Ce procesor ai? Merita sistemul un upgrade?
Exista situatii in care achizitionarea unei placi video de ultima generatie nu are sens. Daca sistemul tau e mai vechi de 5-6 ani, iti recomand sa verifici daca nu cumva si procesorul te tine in ‘spate’ din punct de vedere al performantei.
Degeaba cumperi un GTX 1070, daca ai un Intel Core i3-530 (prima generatie de i3). Multe jocuri tot prost vor merge.
IDEE: eu de obicei ma ghidez asa: daca procesorul dintr-un sistem are sub 5000 de puncte in 3Dmark, mai bine astept si ma pregatesc de un sistem complet nou. De ce? Pentru ca un procesor destul de ieftin second hand scoate >6000 de puncte si s-ar putea o placa video noua sa ma aduca in pragul in care nu castig multa performanta datorita procesorului slab.
SFAT: evident ca exista jocuri care folosesc mai mult sau mai putin procesorul. In orice caz, trebuie mentinut un balans pe cat posibil intre placa video si procesor pentru a nu ne lovi de fenomenul bottleneck.
Alte componente: fiind gamer, probabil sii ca si memoria RAM insalata in sistem trebuie sa fie suficienta. In 2018 cred ca 8GB e necesar, iar 16GB RAM e cel mai ok, mai ales daca ai pretentii de a juca jocuri noi.
5. Tehnologia mai noua de obicei e mai buna
In multe cazuri, mai ales cand sunt diferente majore intre generatii, o componenta noua la un pret decent poate bate o componenta mai veche care la vremea ei era o bestie.
Ce alte avantaje pot aduce generatile mai noi de placi video:
- consum redus de energie;
- mai putina caldura degajata;
- zgomot redus;
- tehnologii noi – vezi DirextX 12, Ray Tracing la seria noua de placi video de la Nvidia ce urmeaza a fi lansata, etc;
- performante simtibil mai bune in jocurile noi;
Exemplu: Nvidia GTX 570 era o placa buna si destul de scumpa la vremea ei, cu un consum maxim de 219W. Dar GTX 1050 Ti e mai performanta, suporta complet DirectX 12, costa astazi intre 850-1000lei si consuma doar 75W. Prin urmare, nu are sens sa te gandesti la un GTX 570 daca vrei sa te bucuri de jocuri recent aparute… mai ales ca second e pe la 300lei (m-am uitat pe Olx).
6. Verifica placile care se incadreaza in buget in benchmark-uri
Documenteaza-te bine, intreaba, cauta, etc. Trebuie sa stii pe cat se poate de bine ce performanta vei obtine cu noua ta placa video in jocurile dorite.
Desi nu vei gasi mereu un benchmark care sa fie facut cu placa video dorita si procesorul tau si poate nici la rezolutia ta, iti poti face o idee despre ce poate placa video.
Acest pas e foarte important, ca sa nu fii apoi dezamagit de performantele placii dupa ce o cumperi.
7. Cumpara cand trebuie – promotii si fluctuatii de preturi
Exista cateva momente bune de cumparaturi si unele nu atat de bune. In orice caz, lichidari de stoc si promotii se fac constant. Emag baga tare uneori in de cateva ori pe luna :-))
Am observat ca de obicei e foarte rentabil sa cumperi o placa video imediat dupa lansarea unei generatii noi. De exemplu la Nvidia, dupa lansarea noii serii RTX 2000 vom vedea cel mai probabil niste scaderi la preturile seriei GTX 1000.
De ce?
Pai vin placile noi in stoc si cele vechi trebuie sa dispara.
Alte ocazii bune sunt black friday sau sarbatorile de iarna. Mai mereu am observat de black friday unele componente care chiar erau la un pret bun, nu doar promotii facute la misto.
In restul promotiilor, e la noroc. Daca urmaresti placa video de o vreme, probabil stii cand e pe bune un pret promotional sau e doar o reducere de 10 lei facuta sa para bine.
Dar daca tii neaparat sa ai mereu cea mai noua serie aparuta… va trebui sa platesti extra daca o vrei la scurt timp dupa lansare.
8. Uneori merita pretul variantele speciale
Daca diferenta dintre o varianta normala, sau o editie speciala overclockata din fabrica sau cu un sistem de racire mai bun e neglijabila, de multe ori merita pretul. Poti obtine un sistem mai eficient de racire si un mic spor de performanta.
Sistemul mai bun de racire s-ar putea sa iti permita sa faci un overclock mai bun, si uneori sunt mai bine construite aceste placi.
As plati, si nu o data am facut-o, si cu 100-150lei mai mult pentru un sistem mai bun de racire si un overclock din fabrica.
In ceea ce priveste calitatea componentelor dintre o placa normala si una ce vine pre-overclockata din fabrica, e discutabil. De multe ori e un fel de loterie. Datorita variatiilor in procesul de fabricatie, s-ar putea sa nimeresti un chip care suporta un overclock mai mare, sau nu.
In orice caz, o racire mai buna e de preferat… si arata de multe ori si mai bine 🙂
Cumperi un laptop? Alege bine si nu te zgarci
In cazul laptopurilor moderne, placa video nu se poate schimba.
Astfel, atunci cand cumperi un laptop alege cu cap si nu te zgarci aiurea daca stii ca vrei sa faci si ceva gaming. Da, laptopurile se incalzesc si bla bla…
DAR, o placa video de laptop precum MX 150 va scoate un FPS mai bun pe un ecran 1366 x 768 decat pe un ecran FullHD (1920 x 1080).
Astfel, daca vrei un laptop cu rezolutie inalta, ai grija sa fie si o placa video decenta in el, ca sa nu ai surprize. Daca placa video e prea slaba, pana sa simti caldura de la laptop, deja vei simti FPS-urile scazute.
Cu alte cuvinte, cat platesti, atata face. Mai ales daca stii ca vreo 3-4 ani ramai cu laptopul ala, merita sa platesti putin extra fiindca nu vei putea mari decat spatiul de stocare si memoria ram in unele cazuri. Procesorul si placa video… cu ele ramai pana schimbi laptopul.
Placi video preferate de mine, in functie de buget
Nu voi aborda componentele high-end sau bugetele uriase. E clar ca daca ai bugetul necesar te uiti la GTX 1080 sau mai sus, sau chiar la seria noua RTX 2000.
- Placa video ~ 500 lei: ASUS GeForce GT1030 O2G, 2GB GDDR5
- Intre: Zotac GeForce GTX 1050 Ti OC Edition 4GB GDDR5 128-bit
- Placa video ~ 1000 lei – 1100 lei: Palit GeForce GTX 1060 Dual 3GB GDDR5 – la promo
- Placa video ~ 2300 lei: Inno3D GeForce GTX 1070 iChill X3 V2 8GB GDDR5
Ce e intre aceste placi, sunt de obicei diverse versiuni de la acelasi chipuri. In functie de buget isi merita banii. Nu am recomandat AMD pentru ca nu sunt fan si nu am avut ocazia sa testez in de-aproape vreo placa video recenta AMD.
Concluzii
Sper ca acest ghid sa iti fie de ajutor atunci cand cauti un upgrade al placii video sau iti construiesti un pc nou. Daca ai intrebari sau te pot ajuta cu vreo sugestie nu ezita sa lasi un comentariu 🙂
Da-i un share articolului si un like pentru a-i ajuta si pe altii sa faca un upgrade corect.